La mulți ani, Simona Amânar! „Regina săriturilor”, triplă campioană olimpică, împlinește 40 de ani. „Îmi doresc…”

La mulți ani, Simona Amânar!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Triplă campioană olimpică a României, fosta gimnastă Simona Amânar împlinește, luni, 40 de ani.

Pentru mine, faptul că sunt cu familia, cu cei trei copii și cu soțul este cel mai frumos. Cel mai important este să fim sănătoși, mai ales că, acum câteva luni, părinții mei au murit amândoi. Așa că, sincer, nu îmi doresc decât sănătate și să fiu cu familia„, spune Simona Amânar pentru ProSport.

Născută la Constanța, oraș în care a și luat primele lecții de gimnastică, la vârsta de cinci ani, Simona Amânar locuiește acum în Timișoara, oraș care a adoptat-o și pe care l-a adoptat cu forța și energia care au caracterizat-o și pe aparate.

Lector Universitar la Universitatea de Vest din Timișoara și director al Academiei Olimpice Române, Simona Amânar mărturisește că are „tot felul de proiecte pe plan local în Timișoara, dar în mare, după familie – pe primul plan vine Universitatea, locul de muncă unde sunt din 2004„. De trei ori campioană olimpică, de șase ori campioană mondială, de șase ori campioană europeană, Simona Amânar a fost desemnată, în 2000, sportiva numărul unu a lumii în sporturile tehnice.

Campioana olimpică de la individual compus, din 2000, a excelat întotdeauna la sărituri, acolo unde una dintre cele mai dificile sărituri din codul de punctaj îi va purta mereu numele – săritura Amânar.

7 medalii olimpice a cucerit Simona Amânar de-a lungul carierei, trei dintre acestea fiind de aur (Atlanta 1996 – aur la sărituri, Sydney 2000 – aur cu echipa și la individual compus)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×